Am adăugat filmul de la serbarea de Crăciun. Îl puteţi viziona în secţiunea Video.

Noi toţi cei de la şcoala duminicală, vă aşteptăm împreună cu copiii dvs. să facem o echipă mare, să ne jucăm, să învăţăm şi să ne imprietenim.

Cursurile şcolii duminicale "Sfânta Maria" se desfăşoară în fiecare duminică începând cu
orele 11:30. Dacă vreţi ca şi copilul dvs. să se bucure de lucrurile pe care le poate învăţa
în cadrul şcolii noastre, sunteţi invitaţi să luaţi parte în fiecare duminică.

Şcoala Duminicală şi-a început activitatea prin sprijinul credincioşilor din Laval şi prin
efortul susţinut al nostru, al tuturor celor ce beneficiază de lucrurile minunate înfăptuite în
cadrul orelor de curs. Alaturaţi-vă nouă pentru a putea oferi copiilor noştri un colţişor din
ceea ce înseamnă România, român, româneşte.

”În fiecare zi de duminică, se organizează Şcoala Duminicală "Sfânta Maria", condusă de
Dna. Prof. Mihaela Iancu. Cadru didactic cu o bogată experienţă în domeniul religiei,
Mihaela Iancu a predat în România mai bine de 16 ani, atât copiilor preşcolari sau cei de
gimnaziu, cât şi celor de liceu sau post-liceală. Energia şi iniţiativele ei fac ca eforturile
depuse de fondatorii bisericii noastre sa prospere si sa dea roade. Ea vine în sprijinul
părinţilor, învăţându-i pe copii lucruri noi şi importante în viaţă. Utilizând un sistem
interactiv şi un limbaj apropriat copiilor, ea reuşeşte să capteze atenţia lor prin poezii,
cântece şi jocuri în limba română şi franceză.

Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor să ajute echipa Şcolii Duminicale (sponsorizarea
materialului didactic, idei, iniţiative) în fiecare duminică, începând cu ora 11.30 AM, în
sala de clasă.

În timpul Sfintei Liturghii, copiii coboară în Sala Socială a bisericii, unde se ţine ora de
curs. După terminarea cursului, copiii vin în Sfânta Biserică pentru a se împărtăşii. În
cadrul şedinţelor, copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre viaţa spirituală şi credinţa
ortodoxă, învaţă poezii, desenează, se joacă, etc...

Vă aşteptăm cu drag împreună cu copiii dumneavoastră. Veţi fi încântaţi să vedeţi cum
ei încep să lege prietenii noi, devin mai sociabili, învaţă cultura şi tradiţiile româneşti,
limba română, şi cum, pentru toate reuşitele lor, sunt premiaţi şi lăudaţi.


ORE DE CURS
Duminica 11:30 - 13:00


Adresa: 3544 Chemin du Souvenir, Laval
Qc., Canada, H7V 1X2


Adresa poştală: 185A Ave du Parc, Laval,
Qc., Canada, H7N 3X1
Te: (450) 575-4620